Schimbare în echipa de management Weidemann.

17.06.2026
Un moment semnificativ pentru Weidemann: Bernd Apfelbeck (dreapta) predă, după 20 de ani, responsabilitatea ca director comercial către Andrew Voigt.

Un moment semnificativ pentru Weidemann: Bernd Apfelbeck (dreapta) predă, după 20 de ani, responsabilitatea ca director comercial către Andrew Voigt.

Andrew Voigt devine succesorul lui Bernd Apfelbeck.

În cadrul Weidemann GmbH urmează o schimbare la nivel de conducere: După o activitate de succes de 20 de ani ca director comercial și purtător de cuvânt al conducerii companiei, Bernd Apfelbeck va intra la pensie la data de 30 iunie 2026. Succesiunea a fost deja preluată la data de 1 iunie 2026 de către Andrew Voigt.

Bernd Apfelbeck s-a alăturat Wacker Neuson Group în 1998 și a fost mai întâi manager al regiunii de vânzări München. În anul 2006 a preluat conducerea Weidemann GmbH. În ultimele două decenii, el a avut un rol semnificativ în dezvoltarea companiei, decisiv în parcursul pozitiv al acesteia. Sub conducerea sa, marca Weidemann s-a dezvoltat și a devenit un producător de top de utilaje Hoftrac, încărcătoare pe pneuri și încărcătoare frontale telescopice, precum și de încărcătoare telescopice, în Europa Centrală și, de asemenea, un partener puternic pentru agricultură, creșterea cailor și pentru multe alte domenii. 

Un rol important în succesul companiei îl mai au și dezvoltarea, producția și comercializarea de încărcătoare pe pneuri și telescopice pentru marca de produse Wacker Neuson, care vizează în principal sectorul de construcție, grădină și peisagistică.

Bernd Apfelbeck, prin implicarea sa, abilitățile sale antreprenoriale și personalitatea sa de lider, a fost timp de mulți ani imaginea Weidemann GmbH. El a condus cu succes compania de-a lungul nenumăratelor etape strategice de expansiune, depășind numeroase provocări, urmărind întotdeauna să îmbine inovația, încrederea și calitatea.

Pe data de 1 iunie 2026, Andrew Voigt preia rolul de succesor al lui Bernd Apfelbeck. Astfel, managementul comercial al Weidemann GmbH este preluat de o persoană cu experiență îndelungată în roluri de conducere, care provine din rândurile Wacker Neuson Group. Andrew Voigt deține o experiență de peste 20 de ani la nivel internațional în industria utilajelor agricole și de construcție. Din 2017, el a fost director al diviziei Aftermarket și responsabil global pentru logistica pieselor de schimb în cadrul Wacker Neuson Group. În acest rol, el a acumulat deja o experiență de colaborare apropiată cu Weidemann și a contribuit la dezvoltarea strategiei de aftermarket și logistică pentru piesele de schimb, împreună cu echipele transdisciplinare ale companiei. Mulțumită cunoștințelor cuprinzătoare vizavi de grupul de companii și experienței sale îndelungate, Andrew Voigt aduce cu sine cele mai bune premise vizavi de continuarea dezvoltării cu succes a Weidemann GmbH, cu mărcile Weidemann și Wacker Neuson.

Așadar, managementul companiei va fi format pe viitor din Andrew Voigt ca director comercial și purtător de cuvânt al conducerii companiei, Jens Harde ca director de operațiuni și Thomas Tilly ca director tehnic.

„Îi mulțumim din inimă lui Bernd Apfelbeck, pentru activitatea sa îndelungată în cadrul Weidemann GmbH și implicarea sa deosebită în Wacker Neuson Group. Contribuțiile sale excepționale au un impact durabil în dezvoltarea companiei. Îi urăm toate cele bune în această nou etapă de viață și pentru proiectele sale personale de viitor. Cu aceeași ocazie, îi urăm lui Andrew Voigt un început reușit la Weidemann și mult succes în noul său rol”, a subliniat Alexander Greschner, Chief Sales Officer în cadrul Wacker Neuson Group.

Weidemann cu noua echipă de conducere (de la stânga): Jens Harde, director de operațiuni, Andrew Voigt, noul director comercial și purtător de cuvânt și Thomas Tilly, director tehnic, conduc împreună Weidemann GmbH.

Contact Contact

Contactați-ne

Așteptăm cu nerăbdare solicitarea dumneavoastră!